Criticul de film de la The New York Times, A.O. Scott, dedică, în ediția de duminică, 20 ianuarie, un foarte amplu și documentat articol ideii de "nou val" al cinematografiei din România, intitulat "New Wave on the Black Sea", informează Institutul Cultural Român (ICR) de la New York.
Articolul face referiri la întâlnirile și discuțiile pe care autorul le-a avut cu prilejul recentei sale vizite la București. Regizorii Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sunt citați extensiv alături de criticul de film Alex. Leo Șerban. Sunt menționate, de asemenea, dialogurile cu profesorii și studenții de la UNATC și cu reprezentanți ai Centrului Național al Cinematografiei. O referire specială este făcută la masa rotundă organizată de Institutului Cultural Român din New York cu prilejul Festivalului Filmului Românesc "Romanian Cinema: The Golden Age". Articolul este completat online de un montaj alcătuit din cinci videoclipuri ale filmelor: "Moartea domnului Lăzărescu" (regia Cristi Puiu), "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" (regia Cristian Mungiu), "Hârtia va fi albastră" (regia Radu Muntean), "A fost sau n-a fost?" (regia Corneliu Porumboiu), "California Dreamin? (Nesfârșit)" (regia Cristian Nemescu). Scott comentează în off aceste videoclipuri, considerând că filmele selectate pot constitui "un mini-canon al cinematografiei românești din secolul XXI".
Joi, 24 ianuarie, la sediul ICR New York, va avea loc o întâlnire cu A.O. Scott și alți critici de film americani, distribuitori și directori de festivaluri. Cu același prilej va fi prezentat, în avanpremieră, proiectul Sezonului Retrospectiv al Filmului Românesc, la Lincoln Center (17-25 aprilie 2008).
Mai multe știri pe www.mediafax.ro